Aura LucaSenior Associates
Aura este avocat în Baroul București din anul 2013. Aria de specializare profesională include o sferă extinsă de domenii, incluzând consultanță juridică în domeniul civil-comercial (contracte și consultanță specifică), consultanță în domenii variate precum proprietate intelectuală, protecția datelor cu caracter personal, drept publicitar, precum și arbitraje comerciale în cadrul litigiilor izvorând din executarea unor contracte de execuție lucrări de construcție de tip FIDIC, litigii între profesioniști și litigii izvorând din nerespectarea legislației specifice protecției mediului.
În activitatea sa profesională, Aura a avut drept obiectiv perfecționarea oferirii consultanței complete și adaptabile necesităților particulare ale clienților, având ca sprijin înțelegerea domeniilor specifice activității comerciale a clienților (promovare branduri din domeniul echipamentelor sportive, medical, produselor alimentare, produselor de uz industrial, produselor de larg consum, construcții civile și industriale etc.).
În domeniul de consultanță, activitățile principale rezidă în sfera civil – comercial, în ceea ce privește redactarea și revizuirea de contracte de orice natură, consultanță specifică domeniile de interes pentru clienți, precum și activități în domenii adiacente, precum protecția datelor cu caracter personal (auditare și implementare), proprietate intelectuală (înregistrare mărci, redactare și negociere contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală), publicitate și promovare legală, tranzacții și negocieri extrajudiciare.
În activitatea de litigii, a dobândit experiență în domeniul civil – relații dintre profesioniști, contencios administrativ, arbitraje în domeniul FIDIC și insolvență.
A absolvit cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității din București în anul 2013, an în care a promovat și examenul de admitere în Baroul București. În anul 2018 a promovat examenul de certificare ca responsabil cu protecția datelor cu caracter personal, cu atestare recunoscută de PECB Europe.